• 0722 719 245
  • contact@loreluxuriouslife.ro

Dependență sau Libertate?

Dependență sau Libertate?

Ne confruntăm foarte des cu situații în care, din anumite motive, intrăm în fel și fel de situații care în mod normal nu ne sunt deloc avantajoase și cu toate astea rămânem acolo. Deoarece nu am cunoscut iubirea lui Dumnezeu și cel mai probabil în sens „lumesc” nu am cunoscut iubirea părinților, inima noastră tânjește după iubire, după mângâiere, după îmbrățișare; are nevoie de protecție, de siguranță, de emoție.

Într-un astfel de caz, vom ajunge ușor să ne atașăm de oamenii din jurul nostru într-un mod bolnăvicios: devenim dependenți, posesivi, geloși sau chiar avem impresia că fără ei viața noastră nu are niciun sens. Acest fel de atașament este cel mai des întâlnit, însă există dependențe și la nivel alimentar, vestimentar etc.

Când începem să căutăm vinovați, nu vom ajunge nicăieri unde să nu simțim gustul amar al suferinței. Cum spuneam, iubirea din familie, o relație sănătoasă pe care o vedem în familia noastră este ceea la maturitate vom imita, vom căuta să reproducem. Dacă în sânul familiei părinții sunt mereu ocupați, nu comunică și nu se implică deloc în viața emoțională a copilului, cel mai probabil cel mic va avea un handicap sentimental major. Analizați-vă viața cu sinceritate, căci fără sinceritate nu vom ajunge niciodată să ne vindecăm prin puterea lui Dumnezeu de nimic, deoarece nu prețuim lecția, înțelepciunea dobândită.

Așadar: cum vă raportați acum față de oameni și lucruri? (1) și cum a fost starea emoțională din familia voastră? (2). Meditând la aceste două întrebări putem face anumite legături și putem înțelege de ce ne dorim atât de mult să avem oameni în jurul nostru sau alte obiecte care par că ne aduc bucuria, fericirea și starea de bine.

Știați că Dumnezeu nu era deloc încântat atunci când oamenii ajungeau să se închine altor dumnezei sau chiar lor însuși? Oare nu ajungem și noi destul de des să punem oamenii și lucrurile sau chiar evenimentele din viața noastră pe un piedestal atât de înalt încât de multe ori ajunge să-l întreacă și pe Dumnezeu? Credeți că este El încântat de asta? Credeți că așa ceva este normal?

Vă redau un verset din Epistola către Romani, capitolul 1:25 „S-au închinat și au slujit făpturii în locul Făcătorului.” Noi toți suntem creația lui Dumnezeu și nu există om mai mare sau mai mic în ochii lui Dumnezeu, căci „nu este părtinire la Dumnezeu” (Romani 2:11). Cui ar trebui să slujim noi? Lui Dumnezeu! Facem asta? UNEORI. Alteori sau mai bine spus, de cele mai multe ori, ne dăm viața, facem fel și fel de sacrificii (necerute) pentru oamenii din jurul nostru.

Cunosc cazuri de oameni care ar face orice pentru o țigară, o cafea sau puțin alcool. În astfel de momente, când dependența pune stăpânire pe mintea noastră, puterea nu mai este sub nicio formă la ei. Putem spune, fără niciun fel de exagerare, că ne comportăm ca niște oameni posedați.Asta înseamnă să nu mai ajutăm pe nimeni, să nu mai mâncăm, să nu mai bem nimic? Nu, din contră. Când înțelegem că tot ceea ce facem este bine să fie făcut spre slava lui Dumnezeu, deci să fie pe placul Lui, vom înțelegem de ce nu este cazul să avem așteptări de la oameni și pe de altă parte de ce nu trebuie în mod obligatoriu să facem tot ceea ce lumea ne cere (dacă știm că nu este pe placul lui Dumnezeu – aici intră toate sacrificiile, compromisurile, lucrurile făcute împotriva voinței noastre etc.)

Haideți acum să vedem o scară a importanței în viața noastră: pe primul loc este Dumnezeu.

El este singurul demn de închinare, slavă și slujire autentică și necondiționată. Atunci când înțelegem că privirea noastră trebuie să fie îndreptată spre Dumnezeu în permanență pentru a-I fi lui pe plac și nu omului, ajungem să facem curățenie în jurul nostru, în viața noastră, ne eliberăm de jugul de a vrea tot timpul să facem așa cum spune doar pentru „a fi bine.” Cu adevărat ne vom simți liberi.

Vom accepta faptul că dependența de oameni este echivalentă cu închinarea la idoli (bani, dumnezei falsi, lucruri materiale…tot ce te ține sub „papuc”). Când vrem să îl avem pe Dumnezeu în prim-plan, nu vom rămâne singuri, nu vom închide ușile oamenilor, din contră! El ne va aduce în viața noastră niște oameni alături de care noi să evoluăm, să creștem, niște oameni care ne pot întări credința, care ne țin pe drumul drept spre Dumnezeu și nu ne trag în stânga și-n dreapta. Pe locul doi este soțul/soția/partenerul/partenera. El ți-a fost dat de la Dumnezeu pentru a forma un singur trup. Partenerul de viață nu este mai prejos de copil, deoarece este contra firii. Atunci când iubim pe copil mai mult decât pe Dumnezeu, greșim, deoarece ne „închinăm” făpturii, iar Dumnezeu vrea să ne închinăm Făcătorului. Dacă El nu ar fi îngăduit, copilul nu ar fi venit. Ceea ce vă spun, poate fi interpretat foarte dur de către cei care fac aceste lucruri. Este în regulă, este firesc să fie așa la început. Aveți răbdare cu voi. Pretuiți partenerul care vă este alături, deoarece suferința în viață și nefericirea vine atunci când scara asta de valori este dată peste cap.

Comunicarea este atât de importantă. Atunci când știi că Dumnezeu este pe primul loc, nu ai cum să devii dependent de om pentru că firea ta, mintea ta se schimbă – Dumnezeu te modelează într-un mod desăvârșit și aduce, cum spuneam mai sus, oamenii ideali în viața ta. Se întâmplă ușor acest lucru? Nu, deoarece nu ne implicăm suficient de mult. Trăim în această societate de consum în care totul merge pe repede-înainte, iar valorile sunt date peste cap. Nu are sens să căutăm vinovați sau să ne autoînvinovățim, ci mai degrabă să devenim conștienți și responsabili.

Să ne restaurăm valorile.

Pe locul trei este copilul. Da, pe trei. Nu pe doi, nu pe unu. Este urmare a iubirii, a uniunii dintre mamă și tată care prin Taina Căsătoriei devin UN singur trup. Când copilul este pe locul care trebuie, el este stimulat la potențialul lui maxim. Când este unde nu trebuie, se simte fie presat (dacă este pe locul unu sau doi) și nu va putea da randament maxim deoarece reflectăm pe el toate așteptările noastre care oricum sunt nefondate; fie neglijat (dacă este pe ultimele locuri în viața voastră), iar atunci el va ajunge să vă necinstească. Pe locul patru sunt părinții voștri pe care Dumnezeu vă cere să-i cinstiți (indiferent de ce se întâmplă între voi, iar acolo unde există durere, suferință care acum vă face să fiți dependenți de alți oameni este nevoie de iertare), dar coboră pe scară deoarece „pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Matei 19:5). Pe locul cinci frații și surorile, iar pe următoarele locuri alți oameni dragi. Respectând aceste locuri, putem spune că avem o viață echilibrată și atunci dependența de oameni nu mai există.

Cea mai întâlnită cauză a dependenței este lipsa de iubire, de sens.

Căutăm să ne vindecăm, căutăm iubire, atenție, liniște – lucruri pe care în copilărie nu le-am primit deși era nevoie de ele – și acum la maturitate încercăm să umplem golurile sufletești cu fel și fel de oameni și lucruri care ar echivala cu ce am pierdut. Lucrul acesta nu se întâmplă niciodată. Singurul care vă poate umple toate golurile este Dumnezeu. Cu El puteți vorbi cel mai sincer, prin rugăciune, El vă înțelege și vă poate da puterea de a depăși orice fel de dependență, dacă vă doriți și voi asta. Viața mi-a demonstrat că nu am dependență față de lucruri, nu fumez, nu beau, nu simt că nu pot rezista vreunui fel de mâncare, însă că tind să mă atașez de oameni, să caut binele în ei, să-i pun pe un piedestal. Uneori cad (și cădem) în extremele în care fie prețuim prea mult vorbele, fie prea mult faptele. Normalul este echilibrul între cele două: fapte + vorbe = armonie. De ce? Pentru că sunt momente în care fizic, concret nu pot ajuta cu nimic, însă o vorbă poate oferi mult curaj; cum de asemenea uneori vorbele se dovedesc a fi goale din faptele noastre.

Acceptați că traversați o perioadă de adicție și că nu sunteți „bolnavi”, ci în suferință; acceptați că sufletul vostru tânjește după ceva anume, ceva pe care nu reușiți să-l obțineți și atunci este mai simplu să mâncați, să fumați, să beți. Satisfacția aceasta este efemeră și vă distruge sănătatea. Iată de ce este important să stați de vorbă cu voi, să căutați să vă cunoașteți mai bine. Doar știind unde sunteți în viața voastră puteți găsi soluții. Acestea sunt în: voi, medic, preot. Iar peste toate tronează Dumnezeu care vindecă prin IUBIREA Lui. El înțelepțește mintea voastră, a medicului și dă har preotului. Aveți încredere în El și mergeți în fața Lui cu toate neputințele voastre.

Priviți-L și primiți-L deplin pe Dumnezeu în viața voastră și cereți-I în rugăciune să își facă loc în inima voastră pentru că vă doriți să simțiți cu adevărat că El este suficient și viața voastră se va schimba. Dumnezeu răspunde și se lasă găsit de toți cei ce-L caută cu inima curată.

Fiți binecuvântați!

Răzvan Danc –  iubitor de Dumnezeu, de oameni, de frumos, jurnalist de profesie, profesor în devenire, consilier spiritual și autor al cărții „Viața mă iubește – Creează-ți și trăiește conștient o viață minunată.” Îmi place și îmi doresc să ascult, să îndrum și să susțin; mă bucur de fiecare om pe care-l întâlnesc și îmi doresc să trăiesc cu demnitate și smerenie, cu încredere și abandonare în „Agenda Divină.” Îmi place să zâmbesc și să văd oameni zâmbind, vreau să trăiesc în pace și sinceritate, echilibru și iubire cu mine și cu toți cei din jurul meu.
Putem discuta oricând și despre orice pe:
Iubiți, bucurați-vă și nu vă fie teamă sau rușine să fiți autentici. Sunteți niște diamante în Împărăția lui Dumnezeu.
Mult succes și iubire în tot și toate.
Lore

Sunt Lore, creator Lore Luxurious Life si scriu cu si despre femei uimitoare & extraordinare. Asa, ca Tine! Te invit in Comunitatea noastra!

Lasă un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Animated Social Media Icons by Acurax Responsive Web Designing Company
Visit Us On FacebookVisit Us On YoutubeVisit Us On InstagramVisit Us On PinterestVisit Us On TwitterVisit Us On Google PlusVisit Us On LinkedinCheck Our Feed