• 0722 719 245
  • contact@loreluxuriouslife.ro

Arhivă lunarăaugust 2018

Găsești toate răspunsurile în interiorul tău.


Acum 2 ani și un pic, viața mi-a oferit un MARE DECLIC. Nimeni nu îl cunoaște în afară de mine și Dumnezeu, nici măcar invitata mea de astăzi, implicată direct în transformarea mea.
Ea este cea care m-a învățat, pas cu pas, să devin vizibilă, să ramân autentică și să mă bucur de imaginea „imperfectă” și minunată pe care o aduc în lume și, de aceea, simt astăzi să îmi arăt recunoștința și bucuria pentru privilegiul acestui DECLIC.
Și, mai ales, pentru cei care m-au ajutat să îl înțeleg și să îl materializez, împlinindu-mi „o parte” (cea de început) a misiunii mele personale.
Oameni-miracol, situații-extraordinare, toate ni se întâmplă, de fapt, zilnic. Dar cine stă trează mai tot timpul să le vadă, să le înțeleagă, dar mai ales…să le folosească?
Astăzi am privilegiul să o prezint pe invitata mea de la Rescrie-ți povestea: Irina, care este antrenor de fericire într-o lume a fricii, deznădejdii și stimei de sine scăzute. Eu cred că e nevoie de mare curaj și îndrăzneală să poți dovedi că într-o lume ca asta mai e loc și de fericire, iar acesta este cel de-al doilea motiv pentru care am invitat-o aici.
Irina are o misiune căreia îi dă curs fără îndoială sau neliniște. Rămâne centrată întotdeauna, lucru ce te face și pe tine curioasă și interesată.
„- Hmm, oare se poate și altfel?! Ce anume face?”.
Și uite așa, deja ai început să îți adresezi întrebări bune pentru dezvoltarea și creșterea ta personală. Exact același lucru am făcut și eu astăzi, adresându-i Irinei întrebări cât mai bune care să te ajute și pe tine în călătoria ta extraordinară. Să începeeem!
Lore Luxurious Life: Irina, cât de mult este trend coachingul și cât este necesitate?

 

Irina Vasilescu: Coachingul pare un trend dar este o necesitate reală. De cele mai multe ori, în coaching clienții caută echilibrul, pacea, stabilitatea, îndeplinirea obiectivelor la care visează de o viață sau depășirea unor obstacole, provocări care nu îi lasă să doarmă noaptea. Eu cred că este foarte important să ne găsim armonia, liniștea, să ne îndeplinim visurile și să depășim marile provocări ale vieții, ca să trăim frumos, să ne bucurăm de fiecare clipă și să ne putem face misiunea personală.

Unii oameni reușesc să facă aceste lucruri singuri, dar alții chiar au nevoie de ajutor. Iar coachingul este acea formă de ajutor în care îți acorzi tu, ție, timp pentru tine, pentru găsirea răspunsurilor. De asemenea, îți dăruiești ție însuți/ însăți încrederea că poți găsi răspunsurile cele mai bune în interiorul tău, cu ajutorul întrebarilor bine adresate de coach.

 

Lore Luxurious Life: Care este diferența dintre coach și mentor?

 

Irina Vasilescu: Coach-ul este, în traducere din engleză, un antrenor. El nu rezolvă lucrurile pentru clientul său, nu oferă rețete sau răspunsuri, exact așa cum antrenorul, în sport, nu face el antrenamentul pentru sportiv.

 

Un coach pune întrebări bune ca să ajute clientul să descopere singur cele mai bune soluții.Coach-ul se diferențiază de mentor, care este expert într-un anumit domeniu și care, în virtutea experienței profesionale pe care o are, îți poate oferi soluții și rezolvări testate de el. Sigur, acele soluții pot fi miraculoase sau pot să nu funcționeze, pentru că fiecare dintre noi suntem diferiți.
Mai concret: un mentor poate fi un chirurg foarte bun pentru un student la medicină, care poate învăța enorm din experiența mentorului său.

Un mentor poate fi un părinte pentru copilul său, când îl învață anumite lucruri importante pentru viață. Un mentor poate fi un profesor pentru elevii săi, un educator pentru copii, un antreprenor cu experiență pentru un tânăr antreprenor aflat la început de drum, etc.

Un coach, însă, este acea persoană care te însoțește, este alături de tine, te ascultă cu atenție și te ajută să descoperi singur/ă soluțiile la provocările tale, fără să îți indice el calea de urmat. Coachingul pleacă de la premisa că cele mai potrivite răspunsuri sunt în noi înșine și nu în afara noastră.

Un coach pune întrebări bune ca să ajute clientul să descopere singur cele mai bune soluții.
Lore Luxurious Life: Unde găsesc mentorul potrivit și dacă l-am găsit care sunt „semnele” că el este acela?
 

Mentorul potrivit este o persoană cu multa experiență în domeniul în care doresc să mă specializez. În egală măsură, mentorul este acea persoană cu care comunici foarte bine, deschis, care este dispus să împărtășească din experiența sa și să îți urmărească evoluția.

Mentorul potrivit este cel care are încredere că poti și, tocmai de aceea, îți arată unde greșești, unde îți poți îmbunătăți anumite aspecte și cum poți face asta.

Un mentor potrivit va fi bucuros să te ajute, să te sprijine, să te mentoreze pentru că, la rândul său, va învăța multe din procesul tău de evolutie și va fi direct interesat de creșterea ta profesională sau personală. Nu în ultimul rând, un mentor potrivit este foarte generos, altruist și deschis, pentru că ceea ce face este să dăruiască din experiența sa și din timpul său.

 

Dar să revin la povestea promisă, cu DECLICUL.

Poate m-am pregătit toată viața mea de până atunci să ajung să conștientizez ce anume vreau să fac cu ea, poate că m-am săturat să mai fac doar „încercări” de a trăi cu adevărat sau poate am ajuns la un alt nivel de conștientizare unde ceea ce obișnuiam să fac înainte nu se mai potriveau cu Noua – Eu.

Sau, poate… toate la un loc!

Oricum, acest nor de idei a sporit într-o idee unică și clară: VREAU SĂ TRĂIESC ÎN VIAȚA MEA, nu doar să orbecăi! DECLIC-ul a venit cu un seminar al lui Andy Szekely unde am simțit imperios necesar să merg, ca si cum eram chemată. Acesta a și fost motivul pentru care am fost concediată ulterior. Un seminar!
Ca să scurtez povestea, seminarul bun, ideile valoroase, poze cu Andy la final, stare de bine. Cum se și cade atunci când merg la un seminar fain, pun poză pe Facebook, scriu o chestie amuzantă, inspirată fiind de moment și cam atât. Așa apare Irina în poveste care îmi apreciază fotografia, lucru absolut obișnuit, poți spune.

 

Atunci eu îmi amintesc de un text genial citit undeva despre melcii cei mici și neputincioși care ușor-ușor ajung chiar și ei să își împlinescă visurile și fac legătura text-persoană, iar în minte se creează brusc niște conexiuni doar de Dumnezeu gândite și hotărâte.

Simt cum inima se umple de încântare și de ceva imposibil de definit și așa devenim prietene on-line. Și Universul începe să îmi aducă treptat lucrurile după care tânjeam -fără să știu- de multă vreme. Prezența Irinei în această experiență extrem de personală a simplificat și clarificat că da, acesta e noul meu drum. Un răspuns atât de simplu și de profund, sosit la timp!

Și am plecaaat în călătorie!

 

Cu avânt, entuziasm, bucurie care s-au transformat în provocări, fantome ale trecutului, neliniște și anxietate. Dar, tot Universul mi-a arătat cu blândețe încotro să mă uit, ce și unde anume să caut, să înțeleg că e o călătorie de care CHIAR MERIT să mă bucur! Alături de oameni atât de dragi inimii mele. „Primiți” în dar când mă așteptam mai puțin sau chiar după ce renunțasem la orice speranță de schimbare în bine a vieții mele.

Lore Luxurious Life: Știu că un coach scoate multe lucruri neplăcute „de sub preș” sau oriunde or fi stat ascunse până atunci. Cum depășesc frustrarea și neputința la gândul că nu o să reușesc să ajung la rezultatul pe care îl doresc?

Irina Vasilescu: Cu încredere.

Încredere în tine, încredere în coach și încredere în procesul de coaching. Lucrurile „neplăcute” care ies la lumină sunt exact acele blocaje care au nevoie de atenție, de scoatere „în afara” ta, astfel încât să te poți uita la ele și să le poți rezolva. Atunci când pui „sub preș” acele blocaje, temeri, neîmpliniri și le ții acolo bine ascunse, de fapt, ceea ce faci este să îți pui singur/ă piedica, sau, cum se mai spune, să îți furi singur căciula.

Sunt plină de recunoștință atunci când clienții mei de coaching își deschid inima și aleg să povestească exact ceea ce îi doare mai tare: le admir curajul de a deschide acele răni și știu că sunt deja într-un proces minunat de vindecare și evoluție personală. Practic, momentul deschiderii, al sincerității totale în sesiunea de coaching este momentul când deja lucrurile merg spre bine și soluția apare și poate fi îmbrățișată. 

 

Lore Luxurious Life: Și acum, după aproape doi ani de la ședintele de coaching avute cu tine am tot felul de momente Aha! care mă impulsionează să merg mai departe către visurile mele și să le împlinesc. Seamănă cu o investiție pe viață acest proces. De fapt, ce anume se întâmplă?

Irina Vasilescu: Mă bucur mult să aud că încă ai momente de Aha!, și după 2 ani. Ceea ce majoritatea dintre noi, coachii, nu aflăm niciodată sunt exact aceste momente, pe care clienții nu le povestesc, nu le împărtășesc foarte des, tocmai pentru că ele apar oricând, în sesiunea de coaching sau la un interval de timp după aceea.Ceea ce se întamplă este un proces foarte frumos și complex: pe de o parte, prin scoaterea la lumină a blocajelor, a „rănilor”, a fricilor acestea se vindecă. Apoi, în a doua etapă, ceea ce face un coach este să ajute clientul să priveasca în viitor și să își contureze să își creeze acest viitor, exact așa cum și-l dorește. Apoi explorează împreună care sunt cele mai bune căi de îndeplinire a acelor obiective de viitor.

Sunt plină de admirație și recunoștință atunci când clienții mei de coaching își deschid inima și aleg să povestească exact ceea ce îi doare mai tare: le admir curajul de a deschide acele răni și știu că sunt deja într-un proces minunat de vindecare și evoluție personală.
Practic, momentul deschiderii, al sincerității totale în sesiunea de coaching este momentul când deja lucrurile merg spre bine și soluția apare și poate fi îmbrățișată.

Și aici se întâmplă magia: clientul își VEDE viitorul și găsește și modalitățile prin care poate ajunge acolo. Practic, el a creat în planul imaginației acest viitor. Restul… e doar călătoria fizică pe care urmează să o facă până acolo pentru materializarea visului. Obiectivul este deja conturat, schițat, planificat și atins în planul superior al creației.

 

Lore Luxurious Life: Să investești în tine contează enorm pentru dezvoltarea și cresterea ta, cel puțin, pentru mine și comunitatea din care fac parte acest lucru este extrem de important. Cât te costă o asemenea investiție și ce anume mai implică?

Irina Vasilescu: Investitia în tine, prin sesiuni de coaching, are trei tipuri de costuri: timpul tău, energia pe care o pui prin perseverența ta și, în plan pur financiar, prețul plătit pentru întâlnirile propriu-zise. Timpul alocat poate fi de la minim 6 -10 întâlniri de 1-2 ore + temele pentru acasă (date de coach), care se pot „dilata” până la 1-2 ani de însoțire prin coaching.

Recent discutam cu colegi – coachi care împărtășeau părerea conform căreia anumiți clienți care trec prin procese transformaționale foarte profunde au nevoie de acest timp de 1- 2 ani pentru a-și schimba, la propriu, întreaga viață și a-și îndeplini visurile.

Desigur, sunt și situații în care o întrebare bine pusă unui client pregătit pentru schimbare poate debloca acea persoană în 20 minute de proces și îi poate schimba viața într-o singură întâlnire. Depinde foarte mult de la o persoană la alta, de ceea ce avem de rezolvat în trecut și de ceea ce ne dorim în viitor.

Întrebarea care merită pusă este: cât costă îndeplinirea visului tău, cât costă echilibrul în viața ta, cât costă sănătatea ta, liniștea ta, independența ta financiară sau relația ta cu partenerul de viață?

Până la urma, nu costul sau prețul plătit este relevant, ci valoare pe care clientul o primeste într-un proces de coaching pentru toată viața sa.

 

Lore Luxurious Life: Irina, tu ești antrenor de fericire. Îmi poti exemplifica un „workout” zilnic care să mă ajute să îmi păstrez starea de bine și bucurie pe parcursul întregii zile?

Irina Vasilescu: Workout-ul ideal este atitudinea pozitivă. Antrenează-te să vezi mereu partea plină a paharului. De câte ori vrei să te plângi, să te victimizezi, să acuzi, adresează-ți întrebarea: Ce este bun, pozitiv, frumos în această situație?

Orice monedă are 2 fețe și orice situație prezintă și avantaje și dezavantaje. Suntem învățați de părinți, școală și societate să vedem mereu partea negativă.

Începe să vezi în orice partea pozitivă a lucrurilor!

Și… ZÂMBEȘTE! Este gratuit și este cel mai sigur și eficace antrenament de fericire.

 Irina Vasilescu este life&business coach, trainer, antreprenor și profesor de limbi străine. Preocupată de găsirea formulei care să ducă la o viață fericită și la relații armonioase, a studiat tehnici de mediere și a urmat un masterat în Mediere de conflict și familia internațională la Universitatea din Alicante, Spania. Din 2014, Irina este facilitator al programelor de dezvoltare personală pentru adulți „Bootcamp University”, „Speaker Elite” și „Persuasion Elite”, create de Andy Szekely. Pasionată de domeniul educației și al limbilor străine, Irina a obținut titlul de Doctor în Filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și este autoare a patru cursuri de predare a limbii spaniole. În calitate de traducător, a publicat prima traducere integrală a romanului spaniol din secolul al XVI-lea, Viața lui Lazarillo de Tormes.este în prezent.

https://www.editurafloaredeiris.ro/author-book/irina-vasilescu/

 

 

Sunt LORE, creator LORE LUXURIOUS LIFE, Brand ambassador și Creative writer. Am ales să inspir la rândul meu pe cei care mă inspiră, să conectez oamenii și să îmi fac vocea auzită.
Puterile mele sunt: Vizibilitatea. Autenticitatea. Încrederea. Potențialul. Vocea. Contribuția. Entuziasmul.
Am scris pe www.loreluxuriouslife.ro din anul 2015 până în prezent peste 200 de articole cu și despre femeile ce își descoperă diamantul interior, îl readuc la suprafață și strălucesc!
Am creat împreună cu voi proiectul Rescrie-ți Povestea, un proiect dedicat femeilor curajoase ce se reinventează continuu, femei ce trăiesc o viață plină de har, inspirație și entuziasm!
„Omul nu mai poate trăi doar pentru el. Trebuie să constientizam cătoate viețile sunt valoroase și că suntem uniți cu toate viețile. Din această cunoaștere vine relația noastră spirituală cu universul.” Albert Schweitzer
Pe TINE te încurajez să ieși în față și să îți promovezi darurile transformându-te în inspirație pentru cei din jur. Să scoți la suprafață diamantul interior. Să îți faci vocea auzită. Să îți transformi propria imagine într-un BRAND autentic și integru.
Suntem împreună și peYouTubecu povești & interviuri într-o Comunitate extraordinară!

ABONEAZĂ-TE.

 

 

Înscrie-te mai jos ca să primești E-book-ul CADOU.

 

 

 

 

Nu-ți dori ca un lucru să fie ușor, dorește-ți să fii tu mai bun.

Lecția de viață cea mai interesantă penrtu mine a fost  să percep că tot ceea ce fac și învăț o fac pentru mine și pentru meseria mea. Atunci când îți doresti ceva cu adevărat se va întampla, iar asta s-a întâmplat și în cazul meu. Mi-am dorit încă de la vârsta de 11 ani să devin Nutriționist Dietetician, am muncit, am luptat, am învățat și am ajuns aici unde sunt astăzi. Ma simt recunoscătoare pentru meseria pe care o am, pentru cele învățate de la mentorul meu Dr.Iren Alexoi. Atunci când ești la început de drum nu este deloc ușor, însă cu ajutorul ei am inaintat așa cum niciodata nu mi-am imaginat că o voi face.

Ce înseamnă un start bun în viață?

Dacă e să o întrebăm pe Bianca, invitata de astăzi la Rescrie-ți povestea acestea sunt: muncă multă, pasiune cât cuprinde și oameni. Oameni valoroși care o ajută: părinți, prieteni, pacienți, specialiști și așa mai departe. Dacă o cunoști pe Bianca nici nu ai cum să nu o ajungi să o placi. Caldă, zâmbitoare, plină de energie și o tonă de bun simț și smerenie. Înțeleg acum de ce clienții ei o iubesc atât de mult.

Așa că o întreb: Dacă ar fi să faci un Top 3 daruri ale tale, care ar fi acestea?

Bianca Bîrceanu: Top  3 daruri ale mele? Acestea ar fi: rabdarea, punctualitatea și buna dispoziție. Relația pacient-medic pe care eu o dezvolt de fiecare dată se bazează pe aceste 3 daruri,  devin o prietenă foarte bună cu toți pacienții mei.

Ceea ce dăruiești vieții va fi întotdeauna recompensa ta de mai târziu. Dacă ești foarte tânără, ar trebui să nu mă crezi pe cuvânt și să testezi acest lucru, iar dacă ești în floarea vârstei, ar fi bine să îți reamintesti asta.

Bianca este recunoscătoare vieții, iar ea îi oferă tot ceea ce are mai bun. Dar pentru asta, trebuie să te antrenezi zilnic. Viața ar trebui să devină pentru tine un loc în care să te simți cu adevărat bine, indiferent de vârstă, kilograme sau venituri financiare.

Lore Luxurious Life: Cât de important este să te hrănești sănătos?

Bianca Bîrceanu: Beneficiile unui stil de viață sănătos sunt enorme, este foarte important să întelegi că adoptand un astfel de stil poți trăi mai mult, poți arata și te poți simți mai tânăr, poți pierde în greutate într-un mod sănătos și pe termen lung , poți fi plin de energie, poți reduce valoarea colesterolului din sange, poți preveni , dar și trata diabetul, poți preveni anumite tipuri de cancer, poți preveni și vindeca bolile cardiovasculare, poți păstra oasele sănătoase, evitând osteoporoza, îti poți îmbunătăți vederea, poți avea o piele și un ten luminos, poți preveni constipația și multe altele.

Apelând la un specialist atunci când ai nevoie de schimbări în stilul tau de viată, vei primi informații medicale bazate pe studii clinice, de actualitate și personalizate, ce te duc exact acolo unde îți dorești. Fără program dat peste cap, fără înfometare, fără ore întregi de stat în bucătarie, ci  doar cu un plan de nutritițe care se bazează pe disponibilitate, placerile culinare,  dar nu în ultimul rând adoptat perfect necesarului tău nutrițional.

Lore Luxurious Life: Știu că ești foarte pasionată de sport, de activitatea fizică. Ce facem atunci când motivația scade și de cele mai multe ori renunțăm să mai facem mișcare?

Bianca Bîrceanu: Așa este, în acest moment mă pasionează sportul, face parte din rutina mea zilnică, face parte din meseria mea și am dobândit o mare puterea de convingere prin propriul meu exemplu. Majoritatea pacienților mei au adoptat această pasiune.

Nu există scuze în ceea ce privește activitatea fizică! Toți avem zile în care suntem lipsiți de motivație , de aceea vă recomand să apelați la prietenii voștri și să transformați lipsa de motivație în distracție!

Făcând mișcare cel puțin 30 minute/zi, te poți bucura mai tare de diminețile răcoroase ale verii, de natură și de cei mai buni prieteni ai tăi.

Lore Luxurious Life: Dacă ar fi să simplifici și să redai esența sfaturilor pentru un stil de viață sanătos, care ar fi acelea?

Bianca Bîrceanu:

Mănâncă sănatos!

Bea 2 l de apă plată pe zi!

Dormi intre 7-8 ore pe noapte!

Fă activitate fizica cel puțin 30 de minute în fiecare zi!

Zâmbește în fiecare zi!

Iubește necondiționat!

 

Lore Luxurious Life: Bianca, ard de nerăbdare de la începutul discutiei să aflu ce dulce delicios ne-ai pregătit?

Bianca Bîrceanu: Astăzi am pregătit – Pancakes Vegane – iar mai jos ai și rețeta. Îți doresc ție și Comunității Lore Luxurious Life multă sănătate și bunădispoziție! 🙂

Ingrediente:

-2 banane coapte;

-1 cană de faină integrală;

-1 linguriță praf de copt;

– 1/2 linguriță biarbonat de sodiu;

-1 lingură ulei de orez;

-1/2 cană lapte vegetal de cocos;

-1 lingură sirop de agave;

-dulceață de afine;

-fulgi de cocos.

Mod de preparare:

Pune bananele în blender alături de laptele de cocos până devine o pasta cremoasă. Adaugă faina integrală alături de praful de copt si bicarbonatul într-un vas mai mare, apoi se toarnă bananele blenduite, uleiul de orez și siropul de agave. Amesteca-le bine cu ajutorul unui mixer de mână.

Adaugă câte jumătate de polonic de compoziție în mijlocul tigăii încinse, apoi lasă clătita la rumenit aproximativ 1 minut pe o parte și pe alta până devine aurie.

Ornează clătitele cu dulceață de afine, banane și fulgi de cocos!

Poftă bună!

Bianca Bîrceanu este în prezent Nutriționist dietetician în cadrul Cabinet Dr. Iren Alexoi. Pentru consultații si programări o puteți contacta la: 0722 496 036, Str.Sf. Apostoli Petru si Pavel nr.1, Timișoara.
Scrie cu drag articole despre sanătate pe https://biancabirceanu.com/  și http://drirenalexoi.ro/importanta-somnului/   
Facebook:https://www.facebook.com/Nutritionist-Bianca-Birceanu-2
A participat la cursuri, proiecte și conferințe despre ce înseamnă o alimentație sănătoasă, despre importanța sportului în viața noastră și mai ales despre cum trebuie să gătim ca să rămânem sănătoși. A susținut proiectul “Zambete pentru Imunitate al Asociației Române a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare” participând la Timotion, a predat Nutriția în şcoli, atât în Timișoara cât și în Hunedoara.

Înscrie-te mai jos ca să primești E-book-ul CADOU.

 

 

Sunt LORE, creator LORE LUXURIOUS LIFE, Brand ambassador și Creative writer. Am ales să inspir la rândul meu pe cei care mă inspiră, să conectez oamenii și să îmi fac vocea auzită.
Puterile mele sunt: Vizibilitatea. Autenticitatea. Încrederea. Potențialul. Vocea. Contribuția. Entuziasmul.
Am scris pe www.loreluxuriouslife.ro din anul 2015 până în prezent peste 200 de articole cu și despre femeile ce își descoperă diamantul interior, îl readuc la suprafață și strălucesc!
Am creat împreună cu voi proiectul Rescrie-ți Povestea, un proiect dedicat femeilor curajoase ce se reinventează continuu, femei ce trăiesc o viață plină de har, inspirație și entuziasm!
„Omul nu mai poate trăi doar pentru el. Trebuie să constientizam cătoate viețile sunt valoroase și că suntem uniți cu toate viețile. Din această cunoaștere vine relația noastră spirituală cu universul.” Albert Schweitzer
Pe TINE te încurajez să ieși în față și să îți promovezi darurile transformându-te în inspirație pentru cei din jur. Să scoți la suprafață diamantul interior. Să îți faci vocea auzită. Să îți transformi propria imagine într-un BRAND autentic și integru.
Suntem împreună și pe YouTube cu povești & interviuri într-o Comunitate extraordinară!

ABONEAZĂ-TE.

 

 

 

Trăiește cu scop!

Te naști cu un anumit program. În scurt timp, niște oameni binevoitori, să îi numim: mama și tata, îl upgradează. Adică, îl îmbunătățesc. Așa cred ei și așa te lasă și pe tine să crezi. După un deceniu sau două, te trezești descumpănit și afli că trăiai într-o miciună „spusă” frumos.

Bun-bun! Dar încotro să o iei acum, când nu mai știi cine ești?!

Acesta e un mic scenariu de viață, pe care din păcate, îl experimentăm mai toți, cei veniți pe acest pământ. Și totuși, care este scopul vieții mele? Poate, dacă am fi învățați mai devreme să ne auto-adresăm întrebări bune nu am mai orbecăi fără scop. Poate…

Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o poticnire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.

Invitata de astăzi la Rescrie-ți Povestea, Victoria, a fost învățată de viață că fără un start bun, nimic nu este posibil. Și-a deschis brațele pentru a primi, iar binecuvăntarile nu au încetat să curgă. Are doi copii minunați care o fac să strălucească și să aibă foarte puțin timp pentru ea. Cum e normal, pentru o mamă!

Dar ea știe că timpul petrecut cu creșterea și educația copiilor ei este roditor de ființe minunate, extraordinare și conectate, care nu vor ajunge să se întrebe mai târziu care le este scopul în viață și de ce sunt pe acest pământ.

Munca celui care sădește semnițe bune este deseori ignorată, nu prea are farmec. Și da, trebuie să aștepte ceva vreme până să vadă vreun rezultat. Dar Victoria nu abandonează. Știe care îi este menirea, iar după ce copii vor fi mai mărișori e hotărâtă să își împlinească și visurile dragi sufletului ei.

Victoria Bite: „Cred cu sinceritatea în Dumnezeu și stiu că vointa alăturată credinței te pot schimba și transforma în ceea ce visezi să fii.  Poți face orice, atâta timp cât îți doresti. 

Eu sunt  doar un om pe care Dumnezeu nu l-a uitat și îl iubește, sunt pozitivă, văd binele din om, aleg să ajut și să fac câte o faptă bună, mereu. 

Îmi doresc să fiu un model pentru copii mei, de aceea îi învăț de pe acum că prin Dumnezeu orice devine posibil. Asta dacă crezi cu adevărat și te însoțești întotdeauna cu munca, perseverența și încrederea în tine.”

 

Atunci când ai grijă de alte suflete și nu te uiți și pe tine, viața îți oferă multe șanse de împlinire. Nu zic că nu e greu. Deseori încercările de a răzbate sunt tare dureroase! Cu voință și credință, visurile se împlinesc!

 

Victoria Bite: „Inspirația mea vine din interior. Sunt convinsă că e la fel pentru toată lumea, doar că nu o lăsăm să iasă la iveală. Poate pentru că nu avem suficientă încredere în noi sau poate încă nu știm cu adevărat ce ne dorim. Inspirație aflăm și în exterior. Puritatea copiilor mei sau natura îmi schimbă starea sufletească într-o clipită!  

Visurile mele cele mai dragi în acest moment ar fi să termin Universitatea și să ajung psiholog, să termin de scris o carte și să ajung să profesez. Cu doi copii mici alături visurile se împlinesc mai încet, poate, dar satisfacția viitoare va fi mult mai mare, sunt convinsă!”

Dacă nu ți-ai găsit încă scopul în această viață, cu toate că, permite-mi să îți reamintesc, el curge prin venele tale dintotdeauna, îți las mai jos câteva întrebări – ghid care mi-au fost si mie de folos în această călătorie de redescoperire.

Care este lucrul pe care atunci cand îl faci, ceilalți îți spun că e extraordinar, cu toate că tu socotești că nu ai făcut nimic special ?

Ce activitate te face să lucrezi în neștire, fără să simți oboseală sau plictiseală?

Ce îți plăcea să faci cel mai mult când erai copil?

Numește o realizare importantă din viața ta. Cum te-ai simțit? Ce ai putea face astăzi ca să ajungi să te simți la fel de bine?

Ce experiențe din viața ta le socotești definitorii pentru cine ești tu acum?

 

Înscrie-te mai jos ca să primești E-book-ul CADOU.

 

 

Sunt LORE, creator LORE LUXURIOUS LIFE, Brand ambassador și Creative writer. Am ales să inspir la rândul meu pe cei care mă inspiră, conectez oamenii și îmi fac vocea auzită.
Puterile mele sunt: Vizibilitatea. Autenticitatea. Încrederea. Potențialul. Vocea. Contribuția. Entuziasmul.
Am scris pe www.loreluxuriouslife.ro din anul 2015 până în prezent peste 200 de articole cu și despre femeile ce își descoperă diamantul interior, îl readuc la suprafață și strălucesc!
Am creat împreună cu voi proiectul Rescrie-ți Povestea, un proiect dedicat femeilor curajoase ce se reinventează continuu, femei ce trăiesc o viață plină de har, inspirație și entuziasm!
„Omul nu mai poate trăi doar pentru el. Trebuie să constientizam cătoate viețile sunt valoroase și că suntem uniți cu toate viețile. Din această cunoaștere vine relația noastră spirituală cu universul.” Albert Schweitzer
Pe TINE te încurajez să ieși în față și să îți promovezi darurile transformându-te în inspirație pentru cei din jur. Să scoți la suprafață diamantul interior. Să îți faci vocea auzită. Să îți transformi propria imagine într-un BRAND autentic și integru.
Suntem împreună și pe YouTube cu povești & interviuri într-o Comunitate extraordinară!

 

 

 

 

Cum să devii un Brand?

Marea majoritate a celor mai cunoscute nume, nu sunt afaceri. Sunt de fapt, oameni. Oameni la fel ca mine și ca tine, cu darurile  și slăbiciunile aferente.

Totuși, ce anume face diferența?

Diferența o face povestea ta unică, irepetabilă, extraordinară. Brandul personal nu se creează peste noapte, dar cu muncă susținută și pasiune, visurile tale se împlinesc!

Ieși afară din casă. Apari. Ieși și întâlneste-te cu oameni. Înconjoară-te de oameni de succes.

Arată-ți fața pentru ca lumea să te recunoască. Sa spună: „Ah, da! Ea e!”

Urmăreste video-ul mai jos și Abonează-te pe YouTube. Urmează altele noi, curând!

 

Sunt LoRE, creator Lore Luxurious Life, Brand ambassador și Creative writer. Am ales să inspir la rândul meu pe cei care mă inspiră.

Am început de la o simplă idee. Am transformat-o în poveste. Așa s-a născut ideea de branding și de valorizare a ființei unice care ești.

TU ești Povestea.

Am scris pe loreluxuriouslife.ro  până în prezent peste 200 de articole cu și despre femeile ce își descoperă diamantul interior, îl readuc la suprafață și strălucesc!

Am creat împreună cu tine proiectul Rescrie-ți Povestea, un proiect dedicat femeilor curajoase ce se reinventează continuu. De puțină vreme, este echilibrat cu forța masculină a taților, fraților sau partenerilor noștri de viață, bărbații.

Suntem împreună și pe YouTube cu povești & interviuri într-o Comunitate extraordinară!

 

Înscrie-te mai jos ca să primești E-book-ul CADOU.

 

 

Caută la tine ce nu-ți place la mine.

În urmă cu 2 ani am fost inspirată să creez o Comunitate unde femeile să poată renunța cu ușurință la măști, aparențe și alte suferințe cauzate de durerea vocii neexprimate. Am crezut dintotdeauna că noi, femeile suntem extraordinare! Potențial nemanifestat deseori, răni adânci ascunse și mai adânc, lipsă de claritate.

Da, știu că deseori vorbesc, de fapt, doar despre mine. Și totuși, viața mi-a arătat că multe alte suflete sufereau alături de mine, în tăcere, își doreau să fie inspirate, la fel ca și mine sau visau să fie puse în valoare pentru ca viața lor să aibă cu adevărat un sens.

Cred că am reușit!

Am reușit să adun femei fascinante, care inspiră, pline de dragoste de împărtășit și oferit. Și totuși, am simțit tot timpul că ceva lipsește. Femei, bărbați sau copii, toți locuim în aceeași Minte. Suntem echilibru împreună. Suntem compleți. Uneori însă, rănile provocate și neînțelese de viață „te determină” să scoți din viața ta ce crezi că e de fapt motivul durerii.

Din păcate, motivul durerii tale ești chiar tu! Iar separarea…Hmm, separarea nu aduce nimic bun! Să înțelegi că mi-au trebuit 2 ani de zile să ajung la ceea ce știam deja? Că nu există separare de nimeni și nimic, că sunt completă și întreagă, că nu o să mă pot vindeca decât împreună cu ceilalți.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a reamintit cine sunt și ce putere inimaginabilă curge prin mine. E șuvoiul de lumină care se revarsă peste tot, iar acum, direct în inima ta! Acesta este motivul pentru care l-am invitat astăzi pe Răzvan aici, la Rescrie-ți Povestea.

Te invit să citești tot interviul. Răzvan vorbește extraordinar de frumos despre viața lui cu multă caldură și autenticitate. Citeste-l și apoi te invit la reflecție. Fiecare om este o poveste frumoasă spusă de Dumnezeu lumii întregi. Dacă îți faci puțin timp să te așezi în liniște și să o asculți, ar putea să îți transforme viața. 

Răzvan Danc –  iubitor de Dumnezeu, de oameni, de frumosjurnalist de profesie, profesor în devenire, consilier spiritual și autor al cărții „Viața mă iubește – Creează-ți și trăiește conștient o viață minunată.”
Îmi place și îmi doresc să ascult, să îndrum și să susțin; mă bucur de fiecare om pe care-l întâlnesc și îmi doresc să trăiesc cu demnitate și smerenie, cu încredere și abandonare în „Agenda Divină.” Îmi place să zâmbesc și să văd oameni zâmbind, vreau să trăiesc în pace și sinceritate, echilibru și iubire cu mine și cu toți cei din jurul meu.

Lore Luxurious Life: Răzvan, care este lecția de viață cea mai interesantă pe care vrei să o împărtășești cu noi?

Răzvan Danc: Viața m-a dus prin multe locuri, am poposit în multe porturi ale sufletului meu, am explorat o sumedenie de insule din interiorul meu. Unele erau pline de viață, de frumos, altele erau pline de frici, de teamă, de anxietate, de durere și unele dintre ele erau total neexploatate, erau dornice de a fi populate. Una dintre cele mai recente lecții pe care viața mi le-a dat în ultima vreme este: trăiește fără mască. Auzim foarte des această chemare, a sincerității, a autenticității și, paradoxal, cam peste tot ni se spune cum trebuie să trăim, ce trebuie să mâncăm, cum trebuie să ne îmbrăcăm.

Devenim din ce în ce mai setați pe a avea, decât pe a fi. Pierdem astfel din vedere persoana noastră, pe care în mod ironic vrem să o îmbunătățim. Am învățat că oricât de mult voi vrea să fiu pe placul cuiva, dacă nu sunt pe placul meu, tot ceea ce fac este efectiv în zadar. Am înțeles, de asemenea, că eu sunt un suflet minunat, o făptură extraordinară, nu pentru că așa spun eu sau cei din jurul meu, ci pentru că întocmai așa m-a făcut Dumnezeu.

Uneori pierdem sclipirea din ochi, alergând prea mult să găsim sclipiri efemere. Viața, uneori e frumoasă, alteori este dură cu noi…E o realitate. Deseori, deoarece ne punem fel și fel de măști, ascundem totul sub preș și zâmbim. Iar lucrurile nerezolvate la timp, nu mor, ci rămân acolo, iar atunci când ești puțin mai vulnerabil decât de obicei, te doboară. Și brusc te trezești cu o mulțime de probleme, bolile bat la ușă, nu mai știi cine ești, ce vrei de la viață, dar mai ales…când și cum ai ajuns în acea stare.

Iar din acest punct până la o depresie nu mai este decât un pas.

Viața m-a lăsat să experimentez, să trăiesc, să încerc lucruri după bunul meu plac. Unele mi-au fost de ajutor cu adevărat, iar altele mai mult m-au încurcat. Cu toate astea, toate m-au ajutat să fiu mai înțelept. Autenticitatea, în schimb, este și va rămâne o bijuterie a ființei noastre. Este greu la început să accepți că nu ești fericit cu tine, că nu te iubești, că nu ai încredere în tine, că îți e rușine de viața ta și așa mai departe. Dar ai ajuns atunci într-un punct extrem de important.

Urmează în fața ta două drumuri, cu rezultate radical opuse: ACCEPTAREA și NEGAREA. Dacă negi o situație, mai pui un preș, te mai amăgești, cu o mâncare, cu un sport, cu o vacanță, cu o carte…că totul va fi bine, însă golul sufletesc devine din ce în ce mai adânc, iar mai devreme sau mai târziu vine nota de plată. Dacă alegi acceptarea, ai toate șansele să îți rezolvi toate problemele. Omul care nu fuge de el, este practic un om ce nu poate fi învins de el. Da, de cele mai multe ori, noi, prin tot ce suntem, gândim, spunem și facem (cu noi, în special), suntem cel mai mare dușman al nostru. Așadar, măștile jos, acceptarea sus, iar mai departe totul vine de la sine.

 

Lore Luxurious Life:Ce te determină să acționezi? Ce anume te face să pornești ca să îți împlinești visurile?

Răzvan Danc:Mult timp am acționat dintr-o lipsă profundă de sens și împlinire, acompaniată de pace. Și am acționat destul de puternic, cu multă forță și energie. Doar că am bătut la uși total nepotrivite, care, în timp, m-au condus unde trebuia, însă cu foarte multă durere, întârziere, neplăcere, nefericire pe alocuri.

Acum, acționez pentru că vreau, pentru că simt că e nevoie să fac acel lucru. Acum, am învățat că este posibil ca anumiți oameni să se supere dacă eu nu mai fac așa cum vor ei sau cum cred ei că este bine pentru mine (sic!) și că asta este în regulă. Mult timp, am făcut și eu, ca mulți alții, foarte multe compromisuri doar ca „să fie bine” și…nu a fost decât o scurtă perioadă de timp.

Cred și sfătuiesc pe toată lumea ca înainte de a face orice, să se asigure că ei vor cu adevărat să facă acel lucru, că le este total de folos și este și în acord cu voia lui Dumnezeu (iar voia lui pentru noi este iubirea – să-L iubim, să ne iubim unii pe alții, să nu ne mințim, să nu ne furăm, să nu ne înșelăm, să nu ne rușinăm cu El etc.).

Atunci când Îl pui pe Dumnezeu în fața a tot ceea ce faci sau gândești că tot ce faci este spre bucuria și slava Lui, lucrurile se triază foarte repede – așa a fost în cazul meu, cel puțin – când după ce am spus: Doamne, vreau să facem cum vrei tu, căci am făcut destul cum am vrut eu și am ajuns nicăieri, am renuntat la peste 90% din lucrurile și oamenii pe care-i aveam în viața mea.

Am suferit o vreme, însă aveam acea pace în interior și în scurt timp, lucrurile au intrat pe un alt făgăș, unul care acum este normal. Oamenii nu sunt bătuți în cuie în viața noastră, unii vin, alții pleacă, iar ceea ce este cu adevărat important este să nu lași orgoliul să fie mai presus de omenie.

Lore luxurious Life: Ce oportunități din viața ta prezentă vrei să folosești pentru ca să îți îmbunătățești viața?

Răzvan Danc: Tot ce fac mă motivează, însă mai cu seamă faptul că îmi doresc să fiu bine cu mine, cu aproapele meu și cu Dumnezeu. Nu în toate zilele reusesc să fac asta, însă e în regulă, de când am învățat să trăiesc fără mască, am înțeles că este în regulă să și greșești. Am ajuns la această înțelegere în condițiile în care eu eram un perfecționist convins. Cu toate astea, nu am un obicei din a greși zi de zi. Iar când gresesc, îmi cer iertare și merge toată lumea mai departe.

Ce simți ca ai „diferit” în comparație cu ceilalți și cum valorifici aceste daruri?

Nu știu dacă am daruri sau dacă sunt diferit de alții. Cred că sunt unic, ca tine și ca orice alt om.

Uneori sunt foarte înțelegător, alteori nu te las să te victimizezi (să îți plângi de milă) foarte mult. Sunt un om punctual – dacă promit să fiu undeva la ora 7, sunt acolo la fără 5. Sunt darnic, îmi place să ofer tuturor oamenilor tot ceea ce am, mai ales informațional, pentru că mi-am dorit întotdeauna să găsesc informații ușor, mai aproape de mine, transmise într-un mod uman, nu tehnic.

De asemenea, îmi place să-i învăț pe alții. Nu știu dacă e datorită faptului că mă pregătesc pentru meseria/vocația de profesor, după ce am terminat facultatea de jurnalism, însă întotdeauna mi-a plăcut să te ajut să înțelegi ceea ce eu știu. Sunt pașnic și în același timp, când e cazul, un izvor de energie; sunt timid și totuși cel mai vorbăreț om pe care-l știu.

La fel ca toată lumea.

Cea mai bună valorificare a potențialului nostru este să-l punem în slujba oamenilor din jur. Ador să ajut, așa cum pot și știu. Iar timpul mi-a arătat că am reușit să ajut câțiva oameni sau mai bine zis, Dumnezeu a lucrat prin mine pentru câțiva oameni și nu pot decât să mă bucur.

Lore Luxurious Life: Cu ce poți contribui în această lumea?

Răzvan Danc: Prezența noastră în lume este o contribuție extraordinară. Nu întotdeauna putem ajuta fizic sau concret, însă fiecare îmbrățișare, fiecare gând bun, fiecare iertare, fiecare rugăciune poate ajuta într-un moment mai mult decât orice altceva.

Viața m-a învățat, prin exemplul oamenilor pe care i-am întâlnit, că uneori banii nu te ajută (deși întotdeauna am fost împotriva acestei idei) și că sunt momente în care nu mai poți face absolut nimic. Și atunci, mi-aș dori să nu trăiesc cu regretul că nu am spus „te iubesc” sau „iartă-mă” sau „mulțumesc” oamenilor, atunci când am avut ocazia să o fac.

De fiecare dată când, din timpul tău, oferi câteva minute cuiva pentru a-l asculta, pentru a-l sfătui, dacă îți stă în putere, este un investiție extraordinară, care nu te vor duce niciodată pe panta sărăciei. Îmi place să ajut omul să se ridice de jos, uneori îl mângâi, alteori sunt foarte deschis și pun punctul pe „i.” Am învățat și vreau în continuare să exersez blândețea, smerenia și compasiunea. Sunt niște elemente-cheie, care te ajută să te poți conecta cu orice om, indiferent de durerea prin care trece.

Lore Luxurious Life: Ce te pasionează în acest moment? 

Răzvan Danc: În acest moment, cea mai mare pasiune a mea este studiul biblic. Am căutat atât de multe căi, am cercetat așa multe curente spirituale în încercarea de a-mi găsi pacea, iar tot ce am găsit a fost ceva temporar, de moment, iar după acel moment (uneori a durat o zi, alteori o lună, două), am simțit că totuși ceva nu e bine, că nu este suficient, că oricât de mult aș citi, aș afirma…ceva nu se leagă. Nu mă ajut întru-totul.

Și atunci, în urma unei experiențe nefericite, pe care nu am reușit să o administrez cu ajutorul tehnicilor și învățăturilor de care dispuneam la acel moment, am ajuns să citesc Biblia. Nu am crezut că acolo voi găsi ceva, cred că nici nu căutam. Însă după o primă lectură a Noului Testament am simțit o stare de pace cum nu mai simțisem vreodată și am avut sentimentul că toate acele locuri goale din inima mea s-au umplut.

De atunci au trecut șapte luni de zile, în care am cunoscut oameni minunați care au trăit aceleași experiențe ca și mine, care au căutat (căutători de meserie cum le spun eu), însă nu au găsit nimic care să le ofere deplin ceea ce căutau, până au deschis Biblia. Îi susțin și pe cei din jurul meu în căutarea lor și mă bucur de fiecare dată când văd un zâmbet care inspiră încredere.

Lore Luxurious Life: Iar recunoștința ta merge către…? 

Răzvan Danc: Mă simt foarte recunoscător pentru faptul că am descoperit această cale, ce pentru sufletul meu a însemnat salvare. Mă simt recunoscător pentru familia mea, care m-a susținut și mă susține în fiecare zi în tot ceea ce fac.

Sunt bucuros și mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care o trăiesc, chiar dacă unele nu sunt la fel de frumoase după cum „îmi impun” sau îmi imaginez eu că înseamnă frumusețea.

Cred că recunoștința este cea mai frumoasă stare pe care omul o poate trăi, pentru că te ajută și pe tine, și pe cei din jur. Creează un frumos circuit al binecuvântărilor în viața ta și este un remediu extrem de bun pentru toți cei care suferă de nemulțumire sau lipsa bucuriei de viață (depresie, anxietate și alte boli care au legătură cu sfera emoțională).

Iar acum sunt recunoscător că pot vorbi cu tine și împărtăși tot ce simt și gândesc cu alți oameni.

Poți să iubești mult de tot. Poți învăța cum să o faci pentru că totul din jurul tău este inspirație.

Întrebarea cu care te las astăzi este:

„Cât din ceea ce te inspiră, îți folosește și te împuternicește cu adevărat în această călătorie?”

Recunoscătoare, Răzvan. Îți mulțumesc că ți-ai deschis sufletul în fața noastră cu îndrazneală și ne-ai vorbit deschis și fără inhibiții. Autenticitatea ta are puterea de a scoate la lumină tot ce e mai bun din noi, din fiecare. Fii binecuvântat! 

Răzvan Danc –  iubitor de Dumnezeu, de oameni, de frumos, jurnalist de profesie, profesor în devenire, consilier spiritual și autor al cărții „Viața mă iubește – Creează-ți și trăiește conștient o viață minunată.” Îmi place și îmi doresc să ascult, să îndrum și să susțin; mă bucur de fiecare om pe care-l întâlnesc și îmi doresc să trăiesc cu demnitate și smerenie, cu încredere și abandonare în „Agenda Divină.” Îmi place să zâmbesc și să văd oameni zâmbind, vreau să trăiesc în pace și sinceritate, echilibru și iubire cu mine și cu toți cei din jurul meu.
Putem discuta oricând și despre orice pe:
Iubiți, bucurați-vă și nu vă fie teamă sau rușine să fiți autentici. Sunteți niște diamante în Împărăția lui Dumnezeu.
Mult succes și iubire în tot și toate.

 

Sunt LoRE, creator Lore Luxurious Life, Brand ambassador și Creative writer. Am ales să inspir la rândul meu pe cei care mă inspiră.

Am început de la o simplă idee. Am transformat-o în poveste. Așa s-a născut ideea de branding și de valorizare a ființei unice care ești.

TU ești Povestea.

Am scris pe loreluxuriouslife.ro  până în prezent peste 200 de articole cu și despre femeile ce își descoperă diamantul interior, îl readuc la suprafață și strălucesc!

Am creat împreună cu tine proiectul Rescrie-ți Povestea, un proiect dedicat femeilor curajoase ce se reinventează continuu. De astăzi, acest proiect este echilibrat cu forța masculină a taților, fraților sau partenerilor noștri de viață, bărbații.

Suntem împreună și pe YouTube cu povești & interviuri într-o Comunitate extraordinară!

Floating Social Media Icons by Acurax Wordpress Designers
Visit Us On FacebookVisit Us On YoutubeVisit Us On InstagramVisit Us On PinterestVisit Us On TwitterVisit Us On Google PlusVisit Us On LinkedinCheck Our Feed